Romanta Ultimei Seri

Romanţa ultimei seri
Autor : Ion Minulescu

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară…
Pe buzele-mi roşii – apusuri de vară -
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!…

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!…
Vai!… Ultima seară ce trist se sfârşea…
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!…

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale…
Supremă chemare
Ce-şi pierde zigzagul în gesturi ce mor…
Lumină nocturnă de stea căzătoare…
Pe buzele-mi roşii priveşte stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Şi-ascultă-ţi a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Şi-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!…
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Şi glasuri de ştreanguri ce scârţâie-n vânt…
Un glas de frânghie şi-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Şi două sentinţe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
“Amantul te minte”…
“Amantul te minte”…
Şi-n viaţă, acelaşi etern Început
E doar profanarea acelor Sfârşituri,
Trăite
Şi-apuse cu cei din trecut!

Romanţa răspunsului mut

Romanţa răspunsului mut
Autor : Ion Minulescu

Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…

Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii …

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…

Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…

De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…

Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…